Un elev al Liceului Teoretic ”Alexandru Vlahuţă” din Bucureşti este acuzat de comportament agresiv faţă de colegi după ce i-a jignit şi ameninţat, iar Consiliul Municipal al Elevilor București solicită ferm implicarea autorităților competente.
Unde mai este siguranţa din şcolile bucureştene?! Problematica bullying-ului şi a violenţei în mediul şcolar a devenit tot mai mediatizată în ultimul timp. Atât autorităţile, cât şi societatea civilă, încearcă să facă şcoala un spaţiu sigur şi confortabil pentru toţi elevii. Cu toate că eforturile sunt tot mai prezente, constatăm cu stupoare, în continuare, existenţa unor cazuri grave de bullying la care sunt supuşi elevii.
UPDATE: Privind clarificările implicației Inspectoratului Școlar al Municipiului București și Ministerului Educației în comunicatul de presă emis de CMEB
Mărturia unei eleve, ameninţată de adolescent. “Nu mă simt în siguranţă”
„Am ajuns să nu mă simt în siguranţă când merg la liceu şi când sunt în preajma lui (n.r. – elevul în cauză). De multe ori am observat ieşirile lui violenţe, dar din păcate am şi ajuns să trăiesc o astfel de situaţie. Eram cu el în autobuz şi se tot apropia de mine in mod agresiv, iar eu am încercat cât am putut de tare sa îl ignor, fără să dau naştere unui conflict. Am sfârşit ameninţată cu bătaia, acesta spunându-mi, citez: «vreau să văd cum îţi sângerează plămânii şi o să te urmăresc până acasă să te tai». Au mai urmat nişte ameninţări precum: «stai în banca ta, că te bat». Am rămas traumatizată în urma acestor întâmplări şi sper din tot sufletul să se rezolve ceva”, a povestit adolescenta pentru CMEB
Elevă muşcată de mână de acelaşi tânăr licean
O altă elevă a povestit că băiatul respectiv a încercat să pună mâna pe ea doar pentru că avea un tricou mai scurt. Pe o alta a muşcat-o de mână. „M-a muşcat de mână, m-a jignit. Când eram în baia liceului, acum ceva vreme, exact când voiam să-mi închei blugii, el a deschis uşa din baia fetelor. Mă urmărea pe hol şi mă împingea, am fost ameninţată cu bătaia”, a povestit eleva.
Altă elevă a fost ameninţată că va fi violată şi omorâtă: „Elevul respectiv m-a hărţuit în mod repetat, mi-a adus injurii şi m-a ameninţat că mă v*olează şi că vrea să mă omoare. Aceste fapte au fost făcute atat în perimetrul şcolii, cât şi în afara acestuia. Nu mă simt în siguranţă în prezenţa lui.”
Declarația Biroului executiv al Consiliului Municipal al Elevilor București
„Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti găseşte alarmant acest caz, dar şi indiferenţa cu care a fost tratat de persoanele responsabile cu privire la asigurarea unui mediu optim de învăţare. Solicităm ferm autorităţilor competente să intervină prompt pentru soluţionarea reală a acestei situaţii. Suntem alături de victimele acestui elev şi le vom susţine în continuare să-şi facă vocea auzită în ciuda terorii la care sunt expuşi zilnic în cadrul liceului. În continuare, Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti va face tot ce-i stă în putinţă să aducă astfel de cazuri la lumină şi să contribuie la diminuarea apariţiei lor în cadrul şcolilor bucureştene”
Puteți citi întregul comunicat de presă AICI