Educaţia nonformală, concept cheie pentru succesul în învăţare

Total
0
Shares

În lumea de astăzi dominată de viteză şi inteligenţă artificială, creativitatea şi arta devin mai importante ca niciodată. Ştim foarte bine că educaţia încă de la cele mai mici vârste joacă un rol fundamental în modelarea viitorului copiilor. Iar studiile recente arată că încorporarea activităţilor din sfera educaţiei nonformale reprezintă una dintre cele mai eficiente căi pentru a stimula o dezvoltare sănătoasă cognitivă, socială, fizică şi emoţională. Sprijinirea activităţilor din curricula obligatorie cu cele nonformale (artistice – desen, pictură, muzică, teatru; ludice) s-a dovedit a fi eficiente chiar şi în cazurile în care în procesul de învăţământ erau implicaţi copii cu diferite nevoi.

Dacă în şcolile din Occident, educaţia tradiţională este dublată de cea nonformală, la noi acest proces se realizează timid, de cele mai multe ori fiind asigurat prin parteneriate cu entităţi private. Crezul Asociaţiei pentru Creativitate este acela că fiecare copil trebuie să-şi poată manifesta latura creativităţii. Acest spirit este unul natural, cu care fiecare om se naşte, dar care trebuie cultivat şi dezvoltat. Prin proiecte implementate în şcolile de stat, Asociaţia pentru Creativitate încearcă să încurajeze copiii, profesorii şi părinţii să acorde mai mult spaţiu educaţiei nonformale. Alina Tudor, preşedinte al Asociaţiei pentru Creativitate, ne-a răspuns la câteva întrebări legate de importanţa educaţiei nonformale, în contextul celei mai recente experienţe în şcolile de stat – proiectul dedicat stimulării scrierii creative “Eu cred în poveşti cu zâne”. 

Asociaţia pentru Creativitate a implementat în diverse şcoli o serie de proiecte care sunt centrate pe ideea utilizării educaţiei nonformale în sprijinul celei tradiţionale. Cum se îmbină cele două tipuri de învăţare? Care sunt plusurile educaţiei nonformale?

Educaţia nonformală trebuie privită ca o completare a celei tradiţionale. Cele două tipuri de educaţie nu se exclud, dimpotrivă sunt complementare. Privite din aceasta perspectivă, proiectele organizaţiei noastre aduc ludicul şi creativitatea în şcoli, stimulează copiii şi încearcă să fixeze ceea ce educaţia tradiţională construieşte. Întâlnirile cu autorii, ilustratorii şi artiştii implicaţi în proiectele noastre sunt deschizătoare de dialog, le dau încredere copiilor şi stimulează apetitul pentru cunoaştere. Astfel, cred că cel mai important avantaj îl constituie adaptatabilitatea educaţiei nonformale, faptul de a se plia pe copii şi a le servi nevoilor lor într-o manieră jucăuşă, fără restricţii sau condiţionări. Aparent, juniorii se joacă, se distrează, însă primesc subtil informaţii pe care le vor purta cu ei pe parcursul dezvoltării lor.

Eşti artist şi profesor. Cum priveşti tu educaţia nonformală?

Ca artist, educaţia nonformală este principala abordare pentru formarea proprie, întrucât în acest domeniu învăţarea se produce prin corelarea experienţelor vizuale şi practice cu cele cognitive. Timp îndelungat petrecut în atelier, cărţi citite, expoziţii vizionate, dialog şi dezbateri asupra unor idei şi concepte, toate împreună creează universul unui artist, acea realitate în care acesta se dezvoltă şi se exprimă pe sine însuşi. Niciuna dintre aceste practici nu poate fi ignorată, deoarece procesul de dezvoltare în artă presupune exersarea permanentă a abilităţilor practice şi deprinderea unor tehnici de lucru, susţinute teoretic de mersul şi contextul cultural la care se raportează. 

Ca profesor, am încercat să păstrez aceeaşi abordare şi pentru cei cu care lucrez, nu doar pentru formarea mea, oferindu-le această ţesătură de experienţe care să îi ajute să privească şi cu ochii minţii, să îşi formeze păreri pe care să le susţină, să aibă curaj şi încredere. Educaţia nonformală este un instrument de lucru pe care este bine să îl cunoască şi să îl folosească pentru tot restul vieţii, aşa cum procedează toţi artiştii.

“Eu cred în poveşti cu zâne” este un proiect cu un model nou de lucru faţă de iniţiativele anterioare. Cum a fost perceput de către copii?

Proiectul acesta s-a adresat unei alte grupe de vârstă faţă de proiectele anterioare. Ne-a oferit ocazia să fim printre adolescenţi şi să lucrăm cu tot pachetul de emoţii şi schimbări cu care se confruntă ei în această perioadă a vieţii. Copiii au fost surprinşi să se întâlnească cu libertatea pe care o invocă persistent la această vârstă. Nu se aşteptau să vină la nişte ateliere la care să nu “înveţe”, atâta timp cât erau în şcoală. În mod voit, am dirijat concentrarea lor către subiectele de interes pentru ei, devenind important ceea ce scriu şi mai puţin modul în care scriu. S-au întâlnit cu autori şi ilustratori care au vorbit despre experienţele lor şi aceasta abordare li s-a potrivit foarte bine, întrucât au putut să fie sinceri şi să exprime şi ei, la rândul lor, fără presiunea unei judecăţi. 

De asemenea, faptul de a fi publicaţi pentru sinceritate şi curaj a însemnat pentru aceşti adolescenţi o apropiere faţă de domeniul abordat, respectiv literatura. Au devenit mai interesaţi de cărţi printr-un proces invers: dinspre cunoaşterea autorului şi/sau a ilustratorului spre cărţile sale şi mesajul acestora. 

Ce reprezintă pentru Asociaţie fiecare proiect?

Asociaţia pentru Creativitate creşte cu fiecare proiect, se dezvoltă şi se maturizează, întocmai ca parcursul juniorilor pe care îi cunoaştem prin iniţiativele noastre. Sunt trepte pe care le urcăm împreună cu beneficiarii şi colaboratorii noştri, identificăm împreună nevoile fiecărei generaţii şi acest fapt ne ajută să gândim şi să ne organizăm activitatea exact după necesitate. Aşa se face că am reuşit să formăm o adevărată comunitate în jurul Asociaţiei pentru Creativitate. Artişti, scriitori, ilustratori, oameni de cultură şi din sfera educaţiei ne-am întâlnit în acest context şi ne-am dat mâna pentru un scop comun, legând prietenii care rodesc în avantajul copiilor. 

Proiectele înseamnă în prim-plan un adevărat spectacol pentru beneficiari, iar în plan secund multă muncă individuală şi de echipă. 

Cât de pregătită este şcoala românească să îmbine cu succes cele două metode de învăţare?

Aceasta este o discuţie care atrage de la sine două idei despre şcoală: şcoala ca instituţie şi şcoala drept comunitate şi canal de învăţare. La nivel organizatoric, se încearcă multe schimbări pentru ca aceasta să se racordeze la tendinţele europene. Există programele Şcoala Altfel şi Săptămâna verde care sunt în multe cazuri experienţe vii de învăţare pentru copii. Însă, din păcate, acestea se întâmplă de obicei tot în acele şcoli în care profesorii îşi dau mâna cu părinţii şi au toate resursele necesare ca aceste activităţi să aibă loc în parametri optimi. Rămân însă izolate şcolile în care nu există această armonie perfectă între resursele materiale şi cele umane, din varii motive, şi nu sunt puţine la număr. Din păcate, există o metodă, dar pe alocuri lipsesc contextul şi instrumentele de lucru şi această neconcordanţă dă naştere neputinţei, frustrării şi, cel mai grav, o atitudine nepotrivită faţă de şcoală şi educaţie.

Fie că a fost vorba de “Poveştile prin viaţă prin creativitate”, “Ateliere cu poveşti”, “Poveşti Desenate”, “Carte ÎmParte”, “CălătorEŞTI”, proiectele noastre s-au adresat îndeosebi copiilor din medii defavorizate, aducând literatura, arta, muzica mai aproape de aceştia.

***Articol realizat în urma parteneriatului dintre Consiliul Municipal al Elevilor București și Asociaţia pentru Creativitate pentru proiectul ,,Eu cred în poveşti cu zâne”