De ce este importantă educația politică a elevilor?

Redactor: Sebastian Obăcescu, redactor în cadrul Biroului de Presă al Consiliului Municipal al Elevilor București

I. Introducere

Până în secolul XXI, politica a fost în marea majoritate doar o problemă a adulților. Singurii minori cu idei politice erau cei din aripile de tineret¹. Acestea erau puține și aparțineau mișcărilor de stânga revoluționare.

În ziua de astăzi vorbim de ceva complet diferit. Încă de la vârste fragede, copiii sunt înconjurați de politică. Inițial își preiau viziunile politice de la părinți, dar acest lucru se schimbă adesea repede, iar lipsa unui interes pentru o educație politică neutră a celor ce ar putea face acest lucru aduce tinerii pe căi greșite și periculoase din care nu toți scapă odată cu maturizarea.

aripă de tineret1 = structura internă a unui partid politic dedicată membrilor tineri. Aceasta funcționează ca o „școală de cadre” pentru recrutarea viitorilor lideri și are rolul de a atrage electoratul tânăr prin campanii și politici specifice dedicate noilor generații.

II. Cum se preiau viziunile politice?

Adesea se crede că viziunile politice sunt preluate de către indivizi atunci când sunt expuși la propagandă politică. În realitate, în cele mai multe cazuri opiniile politice au la bază experiențe și valori personale ce nu au legătură cu politica, iar propaganda are ca rol să facă cât mai mulți oameni să își identifice valorile cu cele ale unei formațiuni politice. În termeni mai simpli: propaganda de cele mai multe ori nu convinge oamenii să accepte anumite valori, ci să creadă că o anumită formațiune politică este cea care le reprezintă cel mai bine valorile și interesele.

Fricile și valorile se formează încă din copilărie și sunt predominant determinate de experiențe anterioare. Acestea apoi devin principalii factori ce influențează preferințele viitoare politice. Spre exemplu, un copil ce adesea s-a simțit neglijat de voința majorității ce a fost impusă asupra lui și a avut de pierdut des în urma voturilor are șanse mari de a ajunge să aibă idei fie anti-democratice fie să susțină votul cenzitar² sau capacitar³.

votul cenzitar2 = sistem electoral în care dreptul de vot nu este universal, ci acordat doar cetățenilor care îndeplinesc anumite criterii de avere, proprietate sau nivel de impozitare

votul capacitar3 = sistem electoral în care dreptul de a vota este acordat doar cetățenilor care îndeplinesc anumite criterii de instruire, educație sau capacitate intelectuală.

III. Digitalizarea⁴ și impactul acesteia

Digitalizarea este principalul motiv pentru interesul tinerilor de astăzi în politică. Aceștia intră involuntar în contact cu știrile și opiniile politice din țară sau din alte state atunci când petrec timp pe rețelele de socializare. Nu trebuie tratat nici ca pe un fenomen negativ, nici ca pe unul pozitiv. Este pur și simplu un fenomen ce are loc și față de care trebuie să ne adaptăm ca societate.

De fapt, digitalizarea are un rol atât de mare în acest subiect încât aproape toate ideile expuse mai jos sunt despre efecte ale digitalizării.

Contactul cu politica prin intermediul rețelelor sociale poate fi devreme, chiar și la 11 ani. Propaganda politică de pe aceste rețele este mult mai eficientă asupra copiilor de 11-13 ani și chiar în multe cazuri și asupra celor mai mari decât un articol lung și bine redactat sau opinia unui expert. Propaganda online transmite informații și opinii rapid, însoțite de efecte audio-vizuale și mesaje atrăgătoare.

Digitalizarea nu îndrumă copiii și tinerii spre anumite idei politice doar prin videoclipuri de propagandă, dar și prin comunitățile prin care le formează. În mediul online grupurile pot fi compuse din oameni de toate vârstele. Din acest motiv în aceste comunități pot apărea discuții politice care să influențeze viziunile celor ce le citesc sau participă la acestea. Totuși comunitățile online pot afecta viziunile politice ale membrilor chiar și fără a include discuții politice. Experiențele din grup și stilul de a fi al acestuia influențeză opiniile politice așa cum este explicat în capitolul al II-lea al articolului.

Acest fenomen a și dus la globalizarea politicii. Discuțiile politice dintre tineri nu se mai rezumă la situația și problemele din țară, ci includ și cele universale. Acest lucru a făcut ca foarte multe teme noi dar și frici să apară în ideile politice ale tinerilor. De fapt, adesea ideile politice ale tinerilor români le sunt transmise de persoane din afară, dezvoltând simpatii pentru mișcări politice străine și apoi identificând în țară formațiunile politice cele mai similare mișcării străine admirate.

digitalizarea (în context, socială)4 = extinderea tehnologiei în interacțiunile umane zilnice, cultură și stil de viață.

IV. Problema dezinformării⁵ și misinformării⁶

Dezinformarea a existat în trecut încă din cele mai vechi timpuri. Diferența este că până în secolul XXI nu oricine putea dezinforma cu ușurință pe scară largă. Dezinformarea pe scară largă era efectuată doar de entități cu putere sau notorietate precum statul și oamenii influenți. În ziua de astăzi în statele democratice rețelele sociale și libertatea de exprimare permit foarte multor oameni să practice dezinformarea asupra unui număr mare de oameni. Prin dezinformare diferite formațiuni politice și indivizi fac propagandă politică prin a „construi” un univers fictiv în mintea țintelor prin a îi dezinforma cu privire la tot felul de subiecte. Acest univers este creat astfel încât agenda promovată de dezinformator să fie cea corectă și morală în contextul fabricat. În termenii mai simpli: dezinformatorii creează o lume în care ei au dreptate și o introduc în mințile oamenilor bucată cu bucată.

Ca soluție la această problemă este exclusă  acțiunea statului. Dezinformatorii ce promovează idei ce intră în conflict direct cu cele ale statului, ce de altfel sunt majoritari, caută să diminueze cât mai tare încrederea oamenilor în stat. Orice acțiune de informare a statului ar ajuta dar nu semnificativ, deoarece dacă această dezinformare ia amploare înseamnă că statul a pierdut încrederea multor oameni. Pe lângă acest lucru, trebuie să nu uităm că și statul la rândul lui poate comite dezinformare şi misinformare. Faptul că dezinformatorii sunt majoritar anti-stat nu fac cuvântul statului adevărul absolut. Cenzura nu este nici ea o soluție. Existența dezinformării nu este o scuză pentru a cenzura libertatea de exprimare sub acest pretext și le oferă dezinformatorilor oportunitatea de a portretiza statul ca dictatorial și de a scădea și mai tare încrederea populației în acesta. În cazul în care spre exemplu o postare este evident şi indiscutabil dezinformatoare sau misinformatoare este legitim ca aceasta să fie ștearsă, dar trebuie să existe o limită clară între combaterea dezinformării şi cenzură. Un caz în care nu ar trebui combătută dezinformare prin ștergere și cenzură este cel al subiectelor controversate.

Misinformarea este adesea un simptom al dezinformării. Oamenii care cred informațiile false ale dezinformatorilor le răspândesc crezând că sunt adevărate . Nu este întotdeauna cazul, dar destul de des este. Cele mai bune entități pentru combaterea acestei probleme sunt persoanele educate pe subiectele asupra cărora se practică dezinformarea, ONG-urile şi posturile de presă mici şi medii. Atunci când entitățile cu prea multă autoritate sau notorietate precum statul, profesorii şi posturile mari de presă combat dezinformarea există riscul ca acestea să ajungă să dezinformeze cu ușurință folosindu-și statutul.

dezinformare5 = crearea și răspândirea deliberată de informații false, inexacte sau distorsionate, cu scopul clar de a induce în eroare, de a manipula opinia publică sau de a cauza un prejudiciu.

misinformare6 = distribuirea de informații false sau inexacte, realizată în mod neintenționat, fără scopul de a induce în eroare sau de a provoca un prejudiciu (acest termen nu este parte din vocabularul limbii române, ci este un anglicism, dar este folosit în acest articol pentru a îl deosebi de termenul „dezinformare”).

V. Radicalizarea⁷

Un lucru ce trebuie menționat este că adesea viziunile politice pe care le capătă copiii și tinerii de astăzi adesea nu sunt moderate. Acest lucru provine dintr-o multitudine de factori:

• „Fructul interzis” – Am folosit această metaforă pentru a descrie pasiunea tinerească pentru lucrurile interzise și riscante. Acest fenomen este unul natural şi biologic, dar problema este că mulți oameni își păstrează ideile extremiste chiar şi după ce devin majori din cauza îndoctrinării și mentalității de cult din interiorul grupărilor extremiste.
• Propaganda directă despre nevoile lor – în timp ce moderații fac campanie pe tot felul de teme de care tinerii sunt neinteresați, extremiștii le fac promisiuni legat de problemele lor de care sunt preocupați. Grupările extremiste le oferă integrare, status, mândrie şi un scop. Atât grupările radicale de stânga cât şi cele de dreapta sunt comunități strânse în care membrilor li se oferă apartenență şi li se dă sarcina unei „lupte” pentru un scop „mai mare decât ei”. Li se promite o lume în care vor fi apreciați pentru eforturile depuse în „luptă” şi de care să fie mândri. Pe lângă acestea grupările extremiste apelează la fricile lor de a duce o viaţă mai grea decât cei dinaintea lor, portretizând cursul actual al societății ca unul în declin. Această idee nu este în sine una extremistă, ci este una foarte populară în rândul tinerilor de care se folosesc extremiștii. Extremiștii câştigă din popularitatea acestei idei deoarece moderații nu exprimă idei clare legate de cum vor ei să arate societatea din frica de a pierde voturi şi lasă tinerii să creadă că politicienii moderați vor permite declinului economic şi social să apară din ce în ce mai mult şi în ţara lor.
• „Status quo⁸-ul” – În ultima vreme, în special în rândul milenialilor, multe valori precum toleranța și supremația majorității au fost etichetate ca incontestabile. Societatea părea că a adoptat un curs clar și o cale prestabilită, iar cei în dezacord erau etichetați și marginalizați. Ulterior opoziția acestora față de status quo ce nu au putut să o exprime pașnic și să sugereze reformă din cauza reacțiilor negative ale societății s-au regăsit în tot felul de mișcări extremiste ce le-a promis că vor fi ascultați.
• Mentalitatea de cult – în timp ce în grupările politice moderate au loc dezbateri și colaborarea este bazată pe valori comune, în cele extremiste membrii noi treptat încep să idolatrizeze eroii mișcării respective și să urască susținătorii ideilor opuse. Ei nu își schimbă părerea pentru a nu trece de partea „inamicului”. Ulterior aceștia nu își mai modelează orientarea politică după valori, ci valorile după orientarea politică.

Extremismul s-a răspândit tăcut de multă vreme. Statele democratice până acum doar au suprimat aceste curente fără a oferi o educație reală în legătură cu acestea. Faptul că extremiștii sunt interziși și persecutați îi face să se ascundă în loc să își exprime ideile și să discute despre acestea cu oameni educați la timp. Adesea atunci când indivizii radicalizați prin curajul de a-și împărtăși viziunile politice deja au fost îndoctrinați, iar schimbarea opiniei acestora este cu mult mai dificilă.

O altă greșeală este că se încearcă uitarea și evitarea acestora. În manuale mișcările extremiste istorice sunt menționate vag iar orice analiză obiectivă poartă riscul de a fi interpretată ca susținere.

radicalizare7 = procesul dinamic prin care o persoană adoptă treptat credințe, ideologii și viziuni extremiste.

status quo8 = starea actuală de fapt sau de drept, adică situația existentă într-un anumit moment (termen provenit din limba latină).

VI. Ce acțiuni trebuie luate și de către cine?

Așa cum am menționat și anterior, o educație politică neutră a elevilor de către entități non-statale fără o putere sau influență suficientă pentru a putea convinge un număr mare de oameni de anumite idei doar prin titlu, fără a fi nevoie de explicații și argumente corecte și detaliate. Spre exemplu, un profesor de istorie poate promova o anumită grupare istorică, iar simplul fapt că este profesor de istorie ar face mulți elevi să creadă că are dreptate.

Câteva exemple de entități ce ar putea oferi educație politică elevilor sunt Consiliul Național al Elevilor, ramurile sale municipale și județene și alte astfel de organizații destinate elevilor. Pot contribui și creatori de conținut care să prezinte concepte politice într-un stil nepărtinitor.

Este important ca elevii să fie informați despre toate curentele politice majore pentru a le cunoaște dinainte să le vadă propaganda. Dacă un elev știe ce este ideologia x pentru că i-a fost prezentată într-un stil nepărtinitor iar apoi primește propagandă despre ea, șansele să o accepte fără ca aceasta să rezoneze cu valorile sale sunt semnificativ reduse. Informarea trebuie să includă atât elemente politice naționale, cât și globale.

Un alt lucru pe care trebuie să îl înțeleagă încă de devreme elevii este funcționarea sistemului politic. Ce sunt alegerile, cum funcționează, care sunt cele două camere parlamentare, ce atribuții are președintele și alte astfel de informații. Este important să cunoască aceste lucruri dinainte de 18 ani deoarece dacă au o percepție greșită asupra funcționării sistemului în urma multor informații legate de politică pe care le află îți pot crea impresii și păreri eronate. Nu toată lumea își schimbă părerea atunci când observă că unele dintre premisele care au dus la aceasta sunt greșite, așa că trebuie să fie informați înainte de a își forma părerile, nu să ne bazăm pe ei că le schimbă odată ce fac 18 ani și intră în urna de vot.

La nivel personal, trebuie să privim tinerii radicalizați nu ca pe oameni răi care trebuie marginalizați și cenzurați, ci ca victime ale extremismului pe care trebuie să le ajutăm pașnic să meargă pe calea cea dreaptă și să își exprime civilizat valorile și dorințele neinfluențați de minciuni și mișcări extremiste.

VII. Concluzii

Importanța educației politice în rândul elevilor este o temă complexă și adesea ignorată. Digitalizarea a schimbat politica radical prin globalizarea acesteia, noilor metode de campanie deblocate și simplificarea procesului de dezinformare. Aceasta a adus atât beneficii politicii, cât și dezavantaje și provocări noi. Așa cum este menționat anterior, nu este un lucru negativ sau pozitiv, ci o realitate la care trebuie să ne adaptăm.

Atât factori biologici, precum pasiunea tinerească pentru interzis, cât și cei sociali, precum impunerea unor valori și marginalizarea oricui se opune de către generația anterioară, precum și cei tehnologici, în speță digitalizarea, au adus problema radicalizării asupra tinerilor de astăzi.

Este datoria fiecăruia dintre noi să menținem politica un subiect care să nu degenereze în polarizare, violență și extremism și prin a ne informa întâi pe noi, iar apoi pe cei din jur.

În final, trebuie să nu combatem focul cu foc, ci să îi tratăm cu bunătate pe cei din jur și să încercăm o practică diferită de marginalizarea și excluderea practicată de generațiile anterioare ce în ziua de astăzi dovedește cu fiecare sondaj și fiecare alegere că eșuează și aduce mai mult rău decât bine.