Ultima zi de școală înainte de abandon

Redactor: Ana Izabela Tănase, redactor în cadrul Biroului de Presă al Consiliului Municipal al Elevilor București

La fiecare început de an școlar, odată cu primul clopoțel, sistemul educațional își asumă aceeași promisiune lăsată în vânt ca un soi de tradiție nefinalizată: niciun copil nu va fi lăsat în urmă. Totuși, an după an, tot mai mulți copii dispar din bănci fără zgomot, fără anunț, fără o linie clară de final. Nu pleacă brusc și nici nu „abandonează” dintr-o singură decizie, procesul pornește lent iar elevii doar se sting încet din evidențe, din cataloage, din rutina școlii până când devin doar statistici clare că promisiunile din septembrie au avut claritate numai pe hârtie.

Abandonul școlar este în esență, o tăcere sufocantă pe care o confundăm prea des cu un eșec individual. În spatele acestor situații există substraturi: contexte, familii împinse la limită, școli suprasolicitate și un sistem care, uneori ajunge prea târziu acolo unde ar fi trebuit să fie de la început. 

La nivel european, fenomenul este tratat ca un indicator critic al inegalităților educaționale, iar diferențele dintre state contrastează limpede deoarece unde sprijinul este constant, abandonul are puterea de a scădea. 

Poate cea mai incomodă parte care va deranja auzul multor persoane se regăsește în sintagma: nu toți cei care părăsesc școala o fac pentru că „au ales”. Unii, spre exemplu o fac pentru că nu au mai fost prinși la timp de un sistem care ar fi trebuit să îi țină aproape, iar întrebarea ce contează cu adevărat nu constă doar în câți abandonează, ci cât de mult am fi putut preveni luând fiecare caz în parte…dacă legătura dintre elev și școală nu s-ar fi rupt atât de ușor.

Plecând de la o absență nevinovată

Absenteismul întodeauna s-a împletit cu abandonul școlar, așa că primul factor ce are puterea de a prezice o asemenea mișcare tranzițională, stă la baza retragerii treptate.

Totul începe de la un chiul sub ochii clasei, fie că pleacă din motive sociale de integrare, sau de respingere a colectivului și neintegrare. Pe de altă parte, problema nu stă la baza unei pauze, mai degrabă momentul în care școala devine pauza de la programul obișnuit iar prezența în bancă devine un mecanism ușor uitat. În ciuda transparenței pe care și-o dorește sistemul educațional privind relația profesor-elev, bazată exclusiv pe încredere și apartenență, realitatea sfâșietoare îsi spune cuvântul prin lipsa de comunicare, sau insuficiența unor măsuri de ajutor în astfel de situații.

Completând tabloul plin de adeverințe sau învoiri neînsemnate, alte riscuri precum: situația financiară precară dintr-o familie, bullyingul, abuzul, sau lipsa unui consilier școlar contribuie în rezultatul dezastruos din final. 

Actualmente, situația educațională din țara noastră involuează, asemenea constată EUROSTAT: „În 2025, o medie de 9,1% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani din UE au părăsit timpuriu sistemul de educaţie şi formare profesională. În ţările UE, proporţia celor care au abandonat pregătirea a variat de la 2,1% în Croaţia la 15,5% în România”. Pe de altă parte, în conformitate cu legislația României, prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, abandonul școlar înfățișează “încetarea frecventării învățământului obligatoriu de către un beneficiar primar al educației, demonstrată prin absențe nemotivate care au condus la imposibilitatea finalizării a doi ani școlari succesivi”, fapt ce scade credibilitatea legilor și totodată a demersului de finalizare a studiilor.

Această certitudine poate fi exemplificată cu certitudine din cauza neatingerii rezultatelor sistemului. În ciuda programelor de incluziune prin oferirea unei “a doua șanse”. Așa cum rezultă din hotărârea “privind aprobarea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar În temeiul Constituției României, republicată” al art. 25 lit.e)1 din OUG nr. 57/2019, primul obiectiv îl figurează: “reducerea abandonului școlar în minimum 25% din unitățile de învățământ participante la Programul Național în perioada 2021 – 2026” din care putem deduce inactivitatea în ceea ce privește viitorul educațional al societății din Romania.

Printre alte considerente, conform statisticilor, adolescenții zilelor noastre abandonează în special sistemul liceal în favoarea ofertelor de muncă din țară, dar în special din afara acesteia. Acest venit constant conferă o aplicabilitate mai concretă față de acreditarea studiilor sau, în alte cazuri, din pricina motivelor personale financiare, această soluție umple acel gol pe care școală nu pare încântată să o facă. În aceeași notă, eventualitatea sistemului educațional ce se laudă ca fiind gratuit, forțează multe familii să facă eforturi inexplicabile privind rechizitele, hainele, transportul, cazare în anumite situații, fondul clasei/alte situații neprevăzute. Astfel, odată cu excursiile în care de multe ori statutul elevilor depinde mult de aceste activități extrașcolare care nu țin de puterile lor individuale. În acest mod, ei ajung denigrați, izolați sau chiar forțați să părăsească școala.

Telefonul fără fir între elevi și sistem

Profesorii s-ar presupune că joacă un rol cheie în sistemul educațional. Plecând de la rolul predării, asigurarea siguranței elevilor, până la soluționarea problemelor în ceea ce ține de absenteismul regulat. Cu toate acestea, atât profesorii, cât și consilierii școlari, care oferă speranță elevilor, sunt insuficienți pentru volumul enorm de elevi dintr-o școală. Această ruptură a fost totodată semnalată și de fostul ministrul al  Educației și Cercetării, Daniel David în septembrie 2025: „Tot stăm prost la numărul de consilieri școlari. Am avut foarte multe posturi scoase la concurs, în zona de consiliere și profesori de sprijin pentru copiii cu CES și consilieri școlari pe latură de psihologie. N-au fost posturi ocupate.” Aceaste nereguli nu se arată de pe o zi pe alta, și nicidecum nu vor înceta să dispară, doar să se agraveze dacă nu se vor căuta soluții remediabile deoarece sprijinul elevilor are puterea de a clădi un viitor plin de succese împreună cu o educație pe care o merită mulți copii dar care nu vine la timp. 

Abandonul școlar nu se manifestă ca o simplă situație de moment, ci reprezintă un întreg fenomen care are nevoie de: reconfigurare, aplicabilitate și, mai ales investiție financiară și emoțională în interesul fiecărui elev aflat în băncile școlii.

Așadar, nu putem spera decât ca, în viitorul apropiat, măsurile prin care educația restabilită și întregită să fie aplicate de către instituțiile abilitate. Această necesitate nu însușește vreun lux, iar în cazul acestei continuități marjate numai prin prisma inerției, țara noastră se va afla în fruntea clasamentelor abandonurilor școlare dar,  de asemenea va reprezenta oglinda eșecurilor pe care sisemul educației le-a săvârșit. Odată cu fiecare statisitică publicată și fiecare individ fără acces la informație, cu toții vom fi martori la propria noastră ucidere culturală…Iar de asta vă întreb un singur amănunt omis în materialul de față..de ce a ajuns educația o luptă grea împotriva celor care o coordonează?