Vocea pierdută în spatele rănilor care nu se văd. Realitatea despre bullying și abuz

Redactor: Ana Izabela Tănase, redactor în cadrul Biroului de Presă al Consiliului Municipal al Elevilor București

Într-o societate abundentă în legi şi prevederi, s-ar presupune că siguranța este pilonul ce susține apartenența fiecărui cetățean. Cu toate acestea, integritatea umanității nu este conferită numai de către posibilele sancțiuni, ci mai degrabă, aceasta se clădește pe un fond de implicare socială.

O luptă pentru bunăstarea care nu se află în toate mediile este încă necesară în contemporaneitatea noastră, iar un semnal de alarmă reprezintă esențialul privind încălcarea drepturilor oricărei persoane. În multe instituții în care ar trebui să existe siguranță, apar uneori forme subtile sau directe de conflict de a răni, precum Bullyingul.

Dincolo de zâmbete, unde violența creşte odată cu copiii

Aceasta reprezintă conform Legii nr. 221 din 18 noiembrie 2019 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 şi validată totodată de instituții ale statului ca fiind: “acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare/ …/”.

Încă din şcoală, drumul victimei se construieşte cu o primă tachinare aparent inofensivă, escaladând rapid la primele jigniri însoțite poate de agresiuni fizice, ce nu fac decât să înjunghie stima de sine a oricărei persoane, dar în special a unui copil cu emoții fragile. În această ordine de idei, interacțiunea capătă ulterior conotații periculoase pentru viața victimei, iar o dinamică de putere este aplicată de către un alt copil care, repetată, afectează echilibrul psihologic și modul în care cineva își va construi identitatea.

Acest lucru poate fi certificat conform studiului realizat de Salvați Copiii România, unde aproximativ 49% dintre copii declară că au fost victime ale bullyingului, iar peste 80% spun că au fost martori la astfel de situații. Aşadar, datele indică faptul că bullyingul nu este un eveniment rar, ci o realitate frecventă în mediul educațional ce nu are nevoie de atenuare. În paralel, UNICEF România în rapoartele privind bunăstarea copiilor arată că aproximativ unul din patru elevi de 15 ani se confruntă frecvent cu forme de bullying, ceea ce confirmă ecoul impasului la nivel național.

Înțelegerea acestui fenomen înfaptuieşte cheia în recunoașterea semnelor reale în scopul opririi acțiunilor înainte ca ele să devină permanente.

Triunghiul vicios: Agresor – Victimă – Salvator este o unealtă fiabilă în majoritatea cazurilor de bullying. Din exterior, situațiile tind să fie neglijate de către adulți, catalogându-le ca pe „o etapă”. Însă, pe măsură ce rolurile se schimbă, în interior se formează un impact emoțional care nu va dispărea ușor, iar victima de astăzi, posibil să fie văzută drept agresorul de mâine.

În consecința comportamentelor problematice ale copiilor hărțuitori, contribuția poate pleca de la factori care induc aceste purtări. Fie că vorbim despre: ridicarea statutului în grup, frica de excludere, proveniența din familii unde există agresiune şi violență, nu pricep emoțiile altora sau nu ştiu cum să și le controleze pe ale lor, toate aceste insecurități se comprimă în nevoia de incluziune.

În aceeaşi notă, analizând nevoia fiecărei persoane indiferent de vârstă, ajungem la aceleaşi dorințe de recunoaşteri în societate. De aceea, elementul validării încolțit în mintea unui copil are nevoie de corectare, nu condamnare!

Când frica devine rutina abuzului

Egalitatea a marjat şi continuă să marjeze drept un principiu etic şi moral, indiferent de cadrul sau poziția socială pe care o poate avea un om. Însă, de cele mai multe ori, când puterea apare în ecuație, echivalența îşi pierde recunoașterea în anumite cadre, transformând noua interacțiune între persoane într-una nocivă.

O formă de abuz este caracterizată prin supunerea sau expunerea unei alte persoane la un comportament care poate duce la traume psihologice, inclusiv anxietate, depresie cronică sau tulburare de stres post-traumatic. Totodată, puterea folosită incontrolabil poate lua o formă de violență directă mai puțin evidentă, însă nu mai puțin traumatizantă pentru victimă și include acțiuni de intimidare, amenințare, constrângere.

În ciuda faptului  că abuzul şi bullyingul împărtăşesc aceleași modalități de comunicare bazate pe dezechilibru, practica bullyingului între copii are oportunitatea să apară încă din şcoli. În acest caz, copiii învață să-şi gestioneze emoțiile și relațiile fiind îndrumați de cele mai multe ori de către mentori cum să acționeze în anumite situații, stabilind astfel nişte bariere durabile, odată cu dobândirea instrumentelor emoționale.

Pe de alta parte, abuzul semnalează o relație interumană despărțită de un fundament întemeiat de o putere excesivă provenită numai dintr-o singură parte. Acest tip de agresiune se poate afla în familie, la locul de muncă, etc. iar atașamentul, manipularea și frica constrâng de cele mai multe ori victima să apeleze la un posibil ajutor.

Abuzul nu se oprește singur!

Indiferent de contextul în care se petrece orice formă de abuz, în cazul în care asişti la o agresiune fizică sau emoțională care pune în pericol viața oricarei persoane (lovituri, amenințări, abandon etc.) poți apela la anumite soluții:

Apelarea la Serviciul de Urgență 112, Serviciul de Securitate ori contactarea numarului 116 111, aparținând Asociației Telefonul Copilului. Astfel că, în urma sesizării, serviciile sociale fie vor merge la familia copilului, fie vor contacta asistentul social din localitatea de domiciliu şi vor efectua o anchetă socială în urma căreia se vor decide consecințele ce pot fi aplicate părintelui abuzator. Deopotrivă, poți apela Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), care funcţionează în fiecare judeţ şi în fiecare sector din Bucureşti sau către Serviciile Publice de Asistenţă Socială (SPAS) din localitatea respectivă.

Bullyingul și abuzul nu sunt simple episoade trecătoare, ci realități care influențează în tăcere oameni, relații și, în cele din urmă, întreaga societate. Acestea nu dispar odată cu momentul în care se încheie, ci continuă să existe în felul în care cineva se percepe pe sine. De la încrederea pierdută, în frica de a se exprima și în dificultatea de a avea relații sănătoase.

De aceea, ignorarea lor nu înseamnă neutralitate, ci perpetuare. O societate care nu recunoaște aceste forme de violență devine, inevitabil, o societate care le tolerează. În schimb, o societate care înțelege, se informează, reacționează și protejează poate rupe acest cerc invizibil.

Aşa cum a relatat și Aura Stănculescu, director CMBRAE: „Când îl vom privi pe celălalt așa cum vrem să fim priviți noi înșine, când îl vom trata așa cum ne place să fim tratați, atunci bullying-ul va rămâne un concept în manualele de istoria educației.”/…/ 

Ca atare, schimbarea nu începe prin gesturi spectaculoase, ci prin curajul asumării și voința de a interveni atunci când este nevoie. În acest fel, avem speranța că există o șansă ca aceste realități să fie nu doar înțelese, ci și oprite!

Surse și bibliografie: Ministerul Educației și Cercetării, Poliția Română, Salvați Copiii România, Regina Maria, UNICEF.