Se caută voluntari pentru tabere de dezvoltare personală!

Total
0
Shares

Consiliul Municipal al Elevilor București vă invită să participați în perioada 18-28 iunie 2019 la cea de-a unsprezecea ediție a programului ,,Tabere de dezvoltare personală”, organizat de Direcția Generală de Asistență Socială Protecția Copilului Sector 6 și destinat petrecerii timpului liber pe perioada vacanței de vară alături de copii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, ce provin din medii sociale defavorizate.

Cele două săptămâni sunt dedicate lor, iar activitățile programului constau în metode și tehnici de educație nonformală, precum: jocuri, ștafete, povești, ateliere de creație și treasure-hunt, având drept scop prevenirea comportamentelor deviante în rândul copiilor şi al adolescenţilor prin dezvoltarea creativității, a capacităţilor de comunicare şi relaţionare ale beneficiarilor.
Tema taberelor din acest an este „Lumea verde a copilăriei – Redu, reutilizează și reciclează!” și va reuni un număr de aproximativ 180 de participanți repartizați în următoarele două locații:

  • Tabăra de cartier Drumul Taberei, gazduită în cadrul Centrului de Zi nr.279. Participanții din acest an vor fi cei 55 de copii și 15 voluntari adolescenți, însoțiți de 2 educatori și 1 coordonator de tabără.
  • Tabăra de cartier Conacul Golescu-Grant, ce se va desfășura în incinta Centrului de Recreere si Dezvoltare Personală Conacul Golescu-Grant, unde se vor întâlni în aproximativ 75 de copii beneficiari ai centrelor de zi 167, 168, 153, cei înscriși la programele Centrului de Recreere, 35 de voluntari adolescenți, 10 educatori și un coordonator de tabără.

Programul de anul acesta al ,,Taberelor de dezvoltare personală” va introduce elemente educaționale referitoare la implicarea activă în reducerea consumului de materiale nereciclabile, reutilizarea plasticului, materialelor textile și hârtiei prin ateliere creative și reciclarea selectivă a deșeurilor. De aceea, tematica aleasă pentru tabere se intitulează „Lumea verde a copilăriei – Redu, reutilizează și reciclează!” și se va desfășura în intervalul orar 9-15:30 în ambele locații menționate mai sus, iar voluntarii ce doresc să se înscrie vor participa la un curs de formare în tehnica animației socio-educative pentru copii în data de 8 iunie, în intervalul orar 9-13 la sediul din Aleea Țibleș, nr. 64, Conacul Golescu-Grant.

Dacă ai întrebări sau consideri că proiectul propus ți se potrivește și dorești să participi, nu ezita să te inscrii pana pe 6 iunie, iar pentru mai multe detalii, verifică prezentarea taberei!.

Persoana de contact
Ana-Maria Gabor
Coordonator de voluntari
Email: voluntariatformare@dgaspc6.com
Tel: 021 317 63 11

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole de citit