Dascălii în vreme de pandemie

Pentru toți, perioada trăită nu s-a resimțit pozitiv în măsura în care ne-am fi dorit, însă ne-a ajutat să analizăm mai bine situația actuală a sistemului educațional din România. Lipsa unei finanțări responsabile, pregătirea preponderent precară a cadrelor didactice ( în sfera digitală ) și lipsa comunicării dintre toți actorii din scena educației sunt aspecte ce au îngreunat considerabil procesul de învățare.

Profesorii, în lipsa unui suport venit din partea statului, au fost nevoiți, de cele mai multe ori, să apeleze, în mod individual și uneori costisitor, la cursuri de pregătire din sfera tehnologiei pentru a-și putea susține, în continuare, orele în mediul virtual. Elevii, bulversați la rândul lor, au privit schimbarea involuntară ca pe o nouă dovadă a necesității de modernizare a întregului mecanism, a formelor de predare, necesitate ce se reflectă și la nivelul materiei, frecvent greu de predat și înțeles în această formă. La celălalt capăt al „scenei”, Consiliului Municipal al Elevilor București, structura de reprezentare a celor aproximativ 300.000 de elevi din Capitală, caută să tragă un semnal de alarmă cu privire la felul în care situația a fost gestionată de către factorii de decizie și, în același timp, găsește necesară o mai bună finanțare și pregătire pentru astfel de impedimente medicale, care pot surprinde oricand societatea. Cursurile de formare ale profesorilor, structurarea eficientă a materiei, sintetizarea informației, existența unor materiale digitale, scrise și filmate, pentru susținerea orelor online s-au dovedit a fi cele mai utile pe parcursul ultimelor trei luni.

Cu toate acestea, ne-am mobilizat, iar, în spirit constructiv, am luat legătura cu niște profesori pe care i-am rugat să împărtășească experiența vieții de dascăl în vreme de pandemie, spunându-ne și câteva dintre mecanismele la care au apelat pentru a profesa, în continuare, chiar și în astfel de condiții.

Alături regăsiți și un material video ce are ca scop promovarea valorilor morale și etice pe care o parte dintre profesori le-au dovedit și pe care le-au folosit pentru a fi chiar prieteni cu elevii lor, arătându-ne că o catedră într-o sală de clasă nu le definește întreaga activitate.

„Secolul XXI, secolul vitezei și al tehnologiei… A fi profesor în acest secol în care schimbările se produc pe minut, iar o generație nu se mai aseamănă cu alta, este o provocare. De aceea, în încercarea de a aduce materia mult mai aproape de sfera de interes a elevilor, încerc să folosesc metode cât mai moderne, care să le ofere acestora posibilitatea de a combina utilul cu plăcutul, teoria cu tehnologia, întrucât consider că profesorul generației Homo Sapiens, așa cum afirma Wim Veen, trebuie să fie ca o matrioșkă ( să utilizeze tehnologia, să fie empatic, să fie un bun pedagog etc. ).

De ce?

Pentru că învățarea este ca un joc de șah, unde pentru a putea câștiga trebuie să utilizezi mișcări bine gândite și sigure.

Cum?

Folosind ceea ce secolul vitezei ne oferă.

Comunicarea și tehnologia sunt acele pârghii prin care poți transmite „altfel” materia către elevi. Fiecare metodă utilizată ( dezbatere, mozaic, scaunul autorului, Kahoot etc. ) trebuie să te ajute să ajungi cât mai aproape de elevi. Important, în ziua de astăzi, este ca dincolo de învățare să existe și acel proces prin care elevii învață cu plăcere. Prin urmare, în procesul de predare-învățare, mizez pe plăcerea de a învăța unii de la ceilalți, de a învăța continuu, întrucât învățarea te menține tânăr și jovial.

Concluzionând, pot spune că motto-ul meu în viață este și va rămâne „Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în ceilalți”.„

-Un profesor din Colegiul Național „Emil Racoviță”

„Nimeni nu putea anticipa cât va ține situația declanșată de pandemia COVID 19… nici autoritățile, nici specialiștii, nici ”influencerii”… cu atât mai puțin noi… binomul școlar: profesor-elev.

De obicei sunt optimistă, chiar dacă foarte rațională în fapt. Astfel încât, mi-a plăcut să cred că până în preajma Sărbătorilor Pascale (noi fiind trimiși în ”vacanță forțată” începând cu data de 11 martie 2020) îmi voi revedea ștrumfii (pentru neinițiați, elevii mei). În acest caz, nu am planificat nimic dar, peste doar puțin timp, veștile venite din spațiul public (oficiale, nu altele) ne așezau în fața unei realități cu care nu eram obișnuiți, absolut, deloc obișnuiți… se va face școală online, elevii și profesorii urmau să se întâlnească altfel, într-un spațiu virtual, într-un spațiu neprielnic apropierii fizice dar nici interacțiunii afective.

Și noi – profesorii, și ei – elevii, doar așa putem funcționa la capacitate maximă, doar așa putem transmite gânduri, sentimente, temeri, întrebări și doar așa putem fi siguri că suntem un tot unitar ce poate atinge parametrii corespunzători ceruți de societate, dar care și nouă ne fac bine. Doar așa putem transmite o stare emoțională din care ambele părți învață, da, este reciprocă învățarea în structura acestui binom.

A trebuit să ne adaptăm. Și, cum suntem specia cea mai adaptabilă de pe planeta Pământ (nu știu cum e pe Marte), am purced la drum. Altgorimic, nimeni nu le știe pe toate din start, adeseori nici la final. Mi-am sunat ștrumfii (am folosit platforma WhatsApp) și am reluat comunicarea (afectivă și educațională). Am început să lucrăm pe platforma Google Classroom – cursuri clasice în mod script (procesul de predare-învățare a continuat pe platforma Zoom), fișe de lucru pentru consolidarea materiei dar și pentru evaluarea competențelor și a conținuturilor dobândite.

Să știți că funcționează! Cu ceva adnotări… ștrumfii au nevoie să fie întrebați și de sănătate, de cei dragi de acasă, de activitățile extrașcolare…au nevoie să fie lăsați să povestească ceea ce li se întâmplă și cum reacționează…au nevoie să fie provocați cu un zâmbet sau chiar cu o ”cascadă” de râsete…au nevoie să știe că suntem lângă ei chiar și în condiții altfel. Și mai au nevoie de ceva…să nu fie păcăliți, ei știu cum ne comportăm noi, mentorii lor, la școala clasică…așa că, nu trebuie să le zugrăvim acum, la școala online, o altă imagine a noastră, umană sau profesională. Din septembrie (mi-a revenit optimismul) suntem din nou în fața lor.

Să ne reîntâlnim curând și, mai ales, sănătoși! La minte, suflet și trup!„

-Prof. Iuliana Maria Căplescu, Colegiul Național ”Matei Basarab”

„Am auzit persoane în vârstă (care au prins și Al Doilea Război Mondial) spunând: ”Nu ne gândeam că vom ajunge să trăim astfel de vremuri!”) .

Este adevărat, nimeni dintre noi nu se gândea că vom ajunge să trăim ”astfel de vremuri”. Cu toate acestea, iată că s-a întâmplat! Situația actuală a afectat pe toată lumea, indiferent de vârstă, profesie, studii, naționalitate etc. În domeniul său de activitate, fiecare dintre noi s-a întâlnit cu tot felul de noi provocări și exigențe, care au avut ca efect îngreunarea, sau chiar stoparea activității.

Evident că și noi, profesorii, a trebuit să ne ”adaptăm” noilor condiții de realizare a proceselor de învățământ ( predare-învățare-evaluare ). Personal, eu folosesc platforma Google Classroom, pentru distribuirea materialelor și primirea fișelor de lucru și platforma Zoom, pentru a păstra ”contactul” vizual cu elevii mei ( ”Ochii care nu se văd…” ). Pot spune că m-am adaptat destul de bine și de repede acestei noi situații ( între noi fie spus, elevii s-au descurcat mult mai bine ) și păstrez în continuare aceeași relație plăcută cu elevii mei.

Pentru că, prin aceste platforme, păstrez legătura cu elevii mei (în special cu cei de la clasa unde sunt Diriginte) cât de des este posibil, am vrut să le demonstrez că le sunt alături și să îi motivez să studieze în continuare (și) în mediul online.

Această pandemie, cu toate ororile ei, nu trebuie să ne facă să uităm că suntem OAMENI și că este bine să ținem cont de acest lucru toți cei implicați în procesul educativ ( elevi-părinți-profesori ).„

-Un profesor Colegiul Național ”Matei Basarab”