Anul 1989 a fost punctul care a marcat istoria recentă a neamului românesc. Elevii, chiar și înainte de Revoluție, au reprezentat o forță care, atunci când era posibil, a spus…
În perioada 13-15 decembrie, Consiliul Municipal al Elevilor București a organizat Sesiunea Regională de Formare a Elevilor Reprezentanți, dedicată elevilor din Ilfov, Dâmbovița, Călărași, Ialomița, Teleorman, Argeș, Giurgiu și Prahova.…
Miercuri, 06.11.2019, la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr”, Consiliul Municipal al Elevilor București și-a mărit echipa în cadrul unei noi Adunări Generale. Cum principalul subiect al ședinței a fost ”Ocuparea posturilor…
Consiliul Municipal al Elevilor București, structura de reprezentare a celor aproape 300.000 de elevi din Capitală, militează pentru un sistem educațional centrat pe elevi, nevoile și dorințele acestora, un sistem…
Vineri, 18 octombrie 2019, la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” a avut loc cea de a II-a Adunare generală a Consiliului Municipal al Elevilor Bucureșt din anul școlar 2019-2020. Cu această…
Vara anului 2016 a fost marcată de un succes cu impact național, respectiv aprobarea actul normativ intitulat „Statutul Elevului”, prin Ordinul de Ministru Nr. 4752/2016. Rolul acestuia vizează reglementarea distinctă…
Consiliul Municipal al Elevilor București, structura de reprezentare a celor 300.000 de elevi din capitală, dorește să aducă în atenția publică modul inechitabil și fraudulos în care multe dintre transferurile…
Consiliul Municipal al Elevilor București este structura de reprezentare a celor aproape 300.000 de elevi din Capitală, reprezentându-le drepturile, interesele și nevoile. Anual, au loc alegerile pentru funcțiile vacante din…
Consiliul Municipal al Elevilor București, structura de reprezentare a celor 300.000 de elevi din capitală, trage un puternic semnal de alarmă cu privire la politizarea din ce în ce mai…
Pentru a avea parte de o schimbare în lume, trebuie sa preiei inițiativa! Acesta este unul dintre motto-urile după care ne ghidam și încurajam elevii bucureșteni să ni se alăture…